Program
“Educaţia nu este cât de mult ai memorat, nici măcar cât ştii. Este capacitatea de a diferenţia între ceea ce ştii şi ceea ce nu ştii” – Anatole France
În timpul școlii programul este de luni până vineri de la ora 12:00 până la ora 17:30 după cum urmează:
- 12.00– 12.30 Preluarea și transportul (la cererea părinților) copiilor de la școală până la sediul Happy Sunflowers
- 12.30 – 13.30 Jocuri și odihnă prin activități distractive și recreative, în aer liber, în grădină sau în interior. Avem jocuri care implică mișcare, activități practice, creative sau artistice precum teatrul de păpuși.
- 13.30 – 14.00 Servirea mesei de prânz care constă în două feluri de mâncare caldă în regim de catering
- 14.00 – 16. 30 Efectuarea temelor asistată de personal de specialitate. Activitate individuală și pe grupe. Verificarea temelor și a cunoștințelor acumulate, lucru suplimentar, în limita timpului disponibil.
- 16.30 – 17. 30 Activități diverse, conform programului săptămânal.
În timpul vacanței programul este de la ora 8:30 până la ora 17:00.
Serviciile propuse au la bază:
- • Susţine activitatea desfășurată la şcoală prin efectuarea temelor şi a unor exerciţii suplimentare
- • Urmăreşte succesul şcolar și personal al copilului
- • Pune la dispoziţia copilului personal calificat: pedagogi, instructori
- • Urmăreşte dezvoltarea unei personalităţi autonome, continuând procesul de asimilare a tehnicilor de muncă intelectuală început la şcoală
- • Propune activităţi variate de recreere: jocuri, concursuri, activitati în aer liber
- • Sprijină dezvoltarea socială a copilului prin exersarea relaţionării permanente cu adulţii şi cu copiii de vârste apropiate
- • Urmăreşte dezvoltarea deprinderilor de relaţionare și pune accent pe lucrul în echipă
Pachetul de servicii oferite de Happy Sunflowers after school include:
Program săptămânal:
Luni
Proiectul ”Eu sunt brașovean”. În albumele noastre scriem, desenăm și lipim poze din excursii, din plimbări prin Brașov din cărți despre istoria Brașovului sau citim povești despre orașul nostru.
Marți
Lectură după cartea aleasă, după care desenăm personajele preferate, discutăm despre experiența trăită în urma cititului.
Recităm poezii, căutăm curiozități din reviste de științe sau ne jucăm cu teatrul nostru de păpuși.
Concursuri sportive în parc, întreceri, jocuri, concursuri de desene cu cretă colorată etc. (când e cald afară).
Miercuri
Jocuri de masă: șah, dame, creativ din hârtia colorată, concursuri de construcție din piese Lego și altele.
Joi
Ateliere de creație la care învățăm diferite tehnici precum pirogravura, quilling, croșetat, diverse obiecte decorate cu tehnica șervețelului, pictură sau papier mashe.
Vineri
Învățăm limba engleza cu ajutorul fișelor distractive și a cântecelelor.
Activități practice folosite în viața reala: grădinăritul, donăm mâncare pentru animale fără stăpân, cursuri de prim-ajutor, educație rutieră, igiena personală sau bunele maniere (scenete) și etc.
Curs de înot la Paradisul Acvatic, opțional.
Iarna ne distrăm pe patinoar și organizăm cursuri de schi în Poiana Brașov!
Vacanța de vară Happy Sunflowers:
Copiii au nevoie să simtă că vacanța e vacanță. La Happy Sunflowers ei se vor simți ca acasă, iar la sfârșitul verii vor avea ce să le povestească prietenilor.
Tot ceea ce vor învăța va fi din joacă, pentru a simți că este vacanță și nu că sunt constrânși de un regulament strict, ca la școală.
Activitățile recreative în aer liber contribuie la încărcarea bateriilor pentru următorul an școlar. Vizitele la diferite obiective îi vor ajuta să comunice altfel, să fie creativi, să se autodepășească.
Concursurile pe care le vom organiza îi vor ajuta să își depășească emoțiile și totodată să fie competitivi.
Perioada de desfășurare: iunie-iulie, luna august afterschool este închis, urmând ca să îl redeschidem în prima săptămână din septembrie, pentru a avea o perioadă optimă de acomodare și interacțiune pentru copii.
Programul vacanței de vară include (08:30-17:00):
- • Mic dejun
- • Jocuri educative în interior sau exterior
- • Efectuarea temelor de vacanță
- • Prânz
- • Ateliere de creație și concursuri
- • Avem piscină în curte unde facem baie când este cald afară
- • Plimbări prin parcuri cu sau fără role
- • Ieșiri organizate la muzee, teatru sau film
- • Somn la prânz pentru cine dorește
- • Excursii pe munte
Opționalele extra precum: șah, baschet, chitară, înot se vor desfășura doar dacă există cereri din partea dumneavoastră.
Dispunem de următoarelor dotări în care ne desfăşurăm activităţile:
- • Spaţiu amenajat pentru studiu și servirea mesei
- • Spaţiu propriu de joacă în interior și în aer liber
- • Resurse: culegeri, manuale, dicţionare, soft educaţional, jocuri
Adresa noastră:
Sediul nostru se află în cartierul Tractorul din Braşov, pe strada Iosif Șilimon nr. 13 (în spatele Leroy Merlin) la doar 4 minute de mers cu mașina de pe strada Independenței, pornind de la complexul Cerna.